aryadna's blog

Despre Vieru

2012-02-14T10:01:00.000-08:00

Cred că am o trăsătură de personalitate care nu prinde prea bine cand esti filolog. Însă e un fapt, aşa sunt eu. Detest toata pălăvrăgeala asta înflorată, bombastică, exagerată pînă la refuz, până la repulsie care se face despre artă si oamenii de artă, si în special de literatură. Trebuie să recunosc, mi-e silă.......... N-am zis că e bine.... Doar că aşa mi se pare corect......

Mi-e greu pe suflet şi chiar silă, ziceam să aud aceleaşi fraze la superlativ... rostite cu abnegaţie, ardoare, şi solemnitate. Da, ştiu...... sunt geniali.... merită toată aprecierea, stima, respectul, veneraţia..... Dar cred ca prin clasa a 7-a, cînd mi-am dat seama ca viaţa mea va fi indiscutabil şi indubitabil legată de cuvînt, în special de cel... literar.... am realizat un lucru.... marii oameni ai ai artei, în cazul de faţă ai artei cuvîntului, chiar nu aiu nevoie să fie „veneraţi” şi „evidenţiaţi” prin cuvinte mari si exaltate.... Ei, poetii si prozatorii, eseistii şi dramaturgii, toţi cei care au creat şi continua să creze literatura... au făcut, prin ce au realizat în viaţa lor, prin ceea ce au reprezentat şi reprezintă ei înţişi, ca aceste cuvinte să capete sens, ca acele calificative să aibă loc... ei le-au depăşit , mai mult, oamenii limbii şi literaturii au făcut să sune măreţ şi adevărat cuvintele simple..... cele mai sincere şi adevărate. Ei au dat sens adevărat cuvintelor POET, LINGVIST, LITERAT, SCRIITOR, CRITIC..... Ei ne invaţă să vorbim în cuvinte puţine şi adevărate. Mai mult, acum cred cu tărie că noi, cei care încercăm să ieşim în evidenţă cu epitete cît mai „meşteşugite” şi sofisticate referindu-ne la creaţia lor, „profanăm” cuvintele poet şi scriitor, în sensul în care le îndepărtăm de încărcătura lor primară, edificatoare, unică, modelatoare......... Toti stiu de „poetul-nepereche” puţin însă i-au citit cu adevărat poezia şi proza... de ce să-l înalţi pe Eminescu? E şi aşa intangibil de sus... ceea ce poţi atinge e creaţia, ceea ce poţi simţi e slova lui. De ce să nu ne amintim de el ca de autorul „Glossei” de exemplu? E mult mai cinstit, mai productiv si mai corect faţă de cei care sînt în şcoală astăzi, decît să- l faci cosmogonic şi unic şi să- îndepărtez de sufletul oamenilor, de trăirile şi preocupările lor. Or viaţa şi preocupările oamenilor, iată cu ce trăiesc, respiră, scriu cei care alcătuiesc LITERATURA.........

De aceea zic, mi-a fost mereu dificil, în special după ce am trecut de adolescenţă, la acele întîlniri în care se discuta în termeni elogiosi, care pentru mine pe alocuri sunau fals... deşi eram sigură că oamenii din faţă, sau din jur, care rosteau cuvîntări, erau dedicaţi, vorbeau sincer, din suflet..... cuvintele însă, probabil, s-au ros.......... le-am ros......

N-are nevoie de ele Blaga. E acolo unde este si ne-aintrat în sînge, ne-a creat ADNul spiritual-sufletesc (o fi sunând bombastic si sintagma asta? Sper că nu, e fapt că ne curge prin vene), nu are nevoie Stănescu, nu are nevoie de elogii serbede şi „de serviciu” nici Vieru.

Azi e ziua lui. Şi imi voi permite să depăn un pic aici cateva lucruri.... amintiri, senzaţii, stări.... legate de el şi de ce reprezintă. Vieru e limba învăţată în şcoală. Mi-o amintesc în catrene mici şi clare, limpezi ca apa de izvor. Mici desene de acasă. Foarte dragi. Atît de firave. Dar pe care nu le uiti. „Sus pe cer sunt multe stele, pe pămînt sînt floricele, Dar niciuna dintre ele, Nu-i ca ochii mamei mele........”

Vieru e ALBINUTA, cartea aia albastră din care o învăţam literele pe surioara mea, în fiecare zi, cînd se întorcea de la grădiniţă.... Ce clipe dragi. Cîtă căldură era în acele primele „lecţii” ale mele.

Mai tîrziu, Vieru a început să însemne poeziile „Camăşile”, „Formular”, „Pasărea.”.. Ele au început să fie trăgaciul cugetărilor despre valoarea şi esenţa vieţii..... „Căci doar în limba ta”.........., a scris el, într-o celebră lucrare. Pentru mine a fost (SI) în limba lui.

Tot Grigore Vieru e autorul „Pădure verde pădure” şi Venii tîrziu acasă..... Poezii monumentale, zic eu pentru literatura romana....... care au marcat pentru totdeauna conceptia mea despre dragoste si fidelitate. Nu le voi considera niciodată notiuni cinice, oricat cinism n ar fi în viata mea.

Probabil, datorită specificului versului lui, s-a format un romantism general, fin, specific basarabean. Fenomen rezultat din lirica, indiscutabil sentimental românească, dar totodată mai firavă, mai oscilantă, mai timidă parcă, extrem de sinceră şi abisală însă. Un soi de amalgam dintre abisul lui Dostoevski şi lirismul sublim al lui Stănescu, înmieresmat însă cu filosofia simplităţii. Aşa, după părerea mea este lirismul basarabean, ca o doină, între filosofie cosmogonică, abisul existenţialist şi simplitatea trăirii individuale, extrem de personale, proprii. Lirismul nostru de aici e diferit un pic totuşi de cel de peste Prut, deşi ne recunoaştem, ne regăsim perfect în minunatele acorduri verbale ale lui Bacovia, Arghezi, Blaga, Coşbuc..............La fel cum şi cei de dincolo se recunosc şi se identifică în operele lui Labiş sau Dabija, sau Vieru. Şi e normal. Suntem un popor. Cu aceleaşi arhetipuri. Şi cu aceeaşi sensibilotate. Totuşi trebuie să spun Deci, spun aici din suflet, spiritualul basarabean este şi mai abisal decât cel de dincolo de Prut. Ajunge pînă la lepădare de sine completă. Probabil datprită, cum am spus, a influenţei ruseşti asupra noastră. Simţirea românească din sînul ţării e totuşi ceva mai practică şi mai egoistă, într-un sens pozitiv şi productiv.

Eu pot să spun cu toată sinceritatea, cred in dragoste ca o basarabeanca J. Şi sunt convinsă că dacă ar fi cu adevărat sinceri, majoritatea dintre noi, cei de aici, din Republica Moldova, ar recunoaşte că aşa este. În mare parte datprită operei şi personalităţii poetului. A lăsat şi altoit în noi p ăarte din propriul suflet, din concepţia despre lume care ne-a format şi va continua să ne formeze încă cel puţin cîteva generaţii.

N-aş putea să nu pomenesc de piesele lui Ion şi ale Doine, foarte multe pe versurile lui. Dar n-aş vrea nici să vorbesc prea mult despre ele. Nu are rost. Cu toţii ştim şi simţim. Orice cuvinte n-ar face decît să ne îndepărteze de ele şi deci de noi înşine. Ştiu doar că atunci cînd le aud, îmi amintesc de unde sumt, cine sunt şi încep să sidmp, aproape fizic, empiric, cum se ridică în mine o forţă vitală unică. Aceste versuri sunt ale mele. Sunt despre mine. Sunt eu. Suntem noi.

De aceea, probabil, am simţit ce am simţit la flarea veştii despre moartea lui Grigore Vieru. Gol.... Cîteva zile gîndurile mi-au fost pur şi simplu dominate de ,,, „nu mai e.....”, „nu va mai scrie...” Deşi nu l-am cunoscut personal, îl simţeam mereu foarte din familie. Pe bune. Ştiam că este undeva, scrie undeva, deci noi, cei de aici, vom mai avea încă ceva, personal, specific, să spunem în contextul literaturii române şi universale. Ni se va mai spune şi nouă ceva sublim de adevărat şi liric despre noi. De aceea probabil am simţit acut trecerea lui fizică în nefiinţă. Am simţit să eu personal l-am pierdut. Dar am simţit şi că l-a pierdut ţărişoara întreaga. Probail atunci am realizat că întreg poporul de aici, sau mă rog, majpritatea covîrşitoare e într-un singur gînd. Oare începeem să ne coagulăm ca popor?

Cea mai mare tampenie omeneasca. Esti fericit? Nu??? Nici nu ma mira..........

2012-02-12T07:21:00.000-08:00

Dragostea se poate numai cand o scoti din vise. Si adevarat, nu mai e la fel de frumoasa, la fel de perfecta si de “neteda”. Am sa-ti spun un secret care s-ar putea sa nu-ti placa. E la fel ca tine. Daca esti nesigur, confuz si oboist, in dragoste vei fi la fel. Daca esti increzator, optimist, surizator si simpatic….. si dragostea ta va fi la fel… usurica precum o pana, vioaie precum un fir de papadie………… Si daca esti ganditor, melancolic si poetic, dragostea ta va semana cu o elegie, sau cu un peisaj impresionist…. Sau, cu ce vei reusi tu sa o faci sa semene…….

Si in acest sens imi vin in minte doua lucruri.

In primul rand ca in sensul dragostei noi oamenii avem o mare problema. Aici, la suprafata, la nivel de cotidian lasamd la o parte relativitatea si “filozoflicul” (daca mi permite unul dintre profesorii mei dragi sa-i utilizez aici termenul “patentat”)

Ceea ce se intampla insa deseori e ca, noi, oamenii, in goana noastra dupa fericire (bolnavicioasa si distructiva de altfel, nu v-ati gandit???) Cine ti-a zis tie ca trebuie s-o urmaresti? Fericirea?? In goanna noastra deseori oarba si surda dupa fericire, care, daca e sa analizez e absurda prin sine insasi

Inlocuim fericirea cu surogate insuflate, preluate, desfigurate, copiate prin tampenie si… gresit de la cineva………… ca sa fie si la mine ca la oameni”………… cand de fapt, fericirea, prin definitie (da e totusi sa luam ca reper o definitie) ar insemna ceva UNIC, SINGULAR, IREPETABIL………. Si cel mai important, AL MEU!!! Cea ce vreeau eu!!! NU????

Dar, parca beleaua asta n-ar fi de ajuns, mai avem una, O vrem AICI si ACUM….. in lumea noastr[ in continua schimbare, avand constiinta noastra care e alta in fiecarer fractiune de milisecunda, in cursul existentei noastre, care e pura si perpetua dexvoltare si evolutie………. Noi vrem sa cladim sa cladim ceva PERFECT, adica, solid, neschimbator, permanent, peren………… simtiti non SENSUL???:) Ce prostie poate fi mai mare decat sa vrei sis a trudesti din greu sa construiesti ceva foarte concret, fix, exact, intr-o lume in continua evolutie, mai mult, stiind ca si TU insuti, esti in continua miscare, cautare, dezvoltare????

Ei, bine, se pare ca nu se poate. Mai mult, NU DE ASTA se pare are nevoie sufletul nostru…. Nu de “stabilitatea in forma simplista in care incercam sa ne-o definim noua insine. De altfel schemele simpliste, cu care percepem lumea sunt o alta sabie cu doua taisuriEle ne permit san e conservam energia, fortele, sa ne consolidam ca entitati. De aceea e normal sa judecam simplu si concret. Si solid. Insa tot aceste scheme si tipare ne fac sa “alegem” ceva anume sis a mergem dupa acest mult ravnit ceva……. Si sa fim nefericiti deja din simplul motivca acest CEVA nu se intampla………

De fapt, stiti,cred din cei n ce mai tare, ca fara FERICIRE, in sensul ala general acceptat, stiut si ravnit, am putea trai foarte bine. Foarte fericiti chiar indraznesc sa spun.

Cu iubirea insa e cu totul alta poveste. Ea e o necessitate vitala. Fara ea nu se poate. Nici concret, nici abstract. Nicicum. A iubi si a fi iubit e esentsa finite omenesti. De aceea o cautam, o altoim, o crestem si…. Avem nevoie neaparat s-o oferim, s-o dam, s-o varsam, s-o exprimam, ea nu traieste decat daruita.

Deci problema noastra, de data asta dincolo de “capcana” abstractei fericiri, problema noastra cu iubirea, e deseori ca incercam s-o incadram in tipare si conceptii, in idealuri si scheme, in planuri si vise. Incercam sa incadram eternul si esentialul in efemer si searbad, incercam sa supunem sclipirea vietii unor lucruri trecatoare si schimbatoare. Incervam sa subjugam propria noastra libertate lucrurilor ce ne priveaza de ea. Mai mult decat atat, incercam sa plasma tot ce ne face unici, tot ceea ce ne da o sansa de a deveni ceea ce putem sa fim in tipare deseori straine, dificile pentru eseta finite noastre, inscriese in constiintsa din comoditate sau din dorintsa acerba de acceptare….. neintelegand ca si dorintsa de acceptare e sete de iubire………

Dar mi-a venit in cap si o umbra de idea salvatoare!!! Si la fel de adevarata, zic (e blogul meu, pot sa declar si sa afirm oriceJ))) Iubirea, dar divin, e o constanta prin sine insasi. E stabile, eternal, perfecta ORICUM ar fi. Dobindeste aceste calitati ex oficiio, cand se naste. Nu ati observat. Iubirea e practice singurul lucru de pe pamant care exista prin sine insasi. E perfect suficienta siesi. Nu are nevoie de nimic mai mult.

Atunci de ce sa ne ingrijoram de CUM va fi??? Va fi asa cum trebuie. Pentru ca altfel nu se poate. Cand vor intelege oamenii ca iubirea e sansa lor de a trai eternitatea si perfectiunea pe pamant, zi de zi. Acea eterrnitate care ne e accesibila. Care o putem suporta si duce. Sa ai perfectiunea la indemana si sa te incapatinezi s-o modelezi, s-o cizelez, s-o racordezi, s-o incadrezi. Sa te plangi de ea………… No comment. Doar noi oamenii suntem in stare de o asemenea tampenie.

Ce-ar fi sa schimbam accentele un pic? Sa lasam iubirea sa ne formeze vietile si nu noi sa gasim o iubire “potrivita” pentru vietile noastre? Vai, cum asa??? Si iubirea mea PERFECTA????? Si scenariul meu???? Da, nu va mai fi perfecta. Va fi asa cum ai nevoie sa fie. Va fi un raspuns al lumii la necesitatile tale. Va fi diferita ca si tine. Va evolua. Ca si tine. Va fi din ce in ce mai buna. Ca si tine. Nu va fi ideala. Pentru ca nu de IDEI efemere are omul nevoie pe parcursul existentei. Ci de experientse. Proprii. Adevarate. Vii. Miraculoase. Unice. Toate minunate. Pentru ca toate il apropie de esentsa lui, il faca sa fie mai bun, in fiecare fractiune de secunda.

Ce-ar fi sa-i iubirii permitem sa ne modeleze fiinta si sa ne ofere tot ce are mai de pret? Sau ne e frica sa devenim prea adevarati??? Pentru stiti care e marele secret?? Omul care stie ce-I iubirea nu poate trisa cu sine.

Tu stiai asta despre CAFEA????:)

2011-11-05T05:41:00.000-07:00

CAFEAUA este un FRUCT! Cand se coc, boabele de cafea seamana foarte mult cu visinele!
Conform legilor Imperiului Otoman, o femeie era in drept sa divorteze de sotul ei daca acesta nu era in stare sa plateasca pentru CAFEAUA pe care ea o consuma zilnic!! :)

Cafeaua este unul dintre cele mai consumate produse de pe Planeta! Mai mare decat consumul de CAFEA este doar cel de petrol!

CAFEAUA de cea mai buna calitate este ARABICA din zonele de munte. Aceasta se cultiva in tarile, aflate in apropiere de Ecuator (Columbia, Ecuador si Kenia)

Cea mai SCUMPA si DELICIOASA CAFEA este "Kopi Luwak". Pretul acesteia variaza de la 300 la 1 500 de dolari pentru 1 kg. Aceasta este obtinuta din excrementele unui animalut rar, numit luwak, care traie;te pe Insulele Yawa si Sumatra.
Stomacul unui luwak este un mediu complet steril. Acesta se hraneste cu boabe de cafea de cea mai inalta calitate, in stomac acestea fiind prelucrata cu sucul gastric unic al miraculosuului animalut!

SAVURATI-O CU PLACERE!!!!!
si invitati-ma si pe mine!!!!:)))

Femeia cea mai bună …. acasă! (sau despre civilizaţia condamnată prin motivaţie “externă”)

2011-10-16T12:18:00.000-07:00

Uneori ca sa faci ceva la ce te gândeşti de mult ai nevoie parcă de o ultimă picatură, de un ultim imbold, decisiv. Asa a fost pentru mine în cazul acestui articol. Ideile legate de subiectul dat se roteau in capul meu, deveneau cînd mai clare, cînd mai spălăcite şi sterse…. Ideea de a-mi împărtăşi cîteva gînduri la această temă îmi apărea în minte asemănător unui dosar, pe care-l ţii pe birou tot timpul, deoareca crezi că vei avea nevoie de el curînd, dar nu-l deschizi, ci doar cu regularitate îţi sare în ochi, fără să ai însă o imagine clară referitor la felul cum anume şi momentul cînd îl vei folosi.

Acum două zile însă am dat întîmplător de un citat , care a şi servit drept acea “picătura”. În traducere aproximativă acest citat suna cam aşa: „ „Ciudate femei mai aveţi şi voi”, a spus o musulmană, sunt în stare să se îmbrace şi să se machieze o oră întreagă că să iasă în stradă şi să atragă atenţia unor bărbaţi străini, iar apoi să se întoarcă acasă, să scoateţi toate hainele frumoase, machiajul şi să umble pe dinaintea soţului într-un capot zoios, cu părul neîngrijit, pus pe moaţe. La noi totul e invers – noi suntem îmbrăcate şi machiate frumos pentru soţ, iar cînd ieşim din casă, arătăm simplu şi modest, la ce bun să cucerim bărbaţi străini prin felul cum arătăm?””.

Şi m-am gandit: “Da, într-adevăr! Cât de ciudat şi de absurd pare uneori comportamentul nostru, al femeilor....”

Şi uite atunci mi-a venit ideia de a împărtăşi cu voi aceste cîteva frînturi de gînd….

Să cugetăm o clipă împreună. Dar general. Să lăsăm, pentru o clipă, imaginea strict a rochiilor şi bijuteriilor………

Promit că revenim şi la… femei…. J

Cele mai bune haine le păstrăm pentru a le purta pe stradă, în ospeţie, la teatru, la cinema… “afara”. Cunoştinţe adunăm, cu toţii, femei şi bărbaţi deopotrivă, pentru a le “demonstra”…. Nu-i aşa? Aţi observant cu cîtă grijă păstrăm un banc sau un citat inspirat, nerăbdători să-l împărtăşim cît mai repede? Proprietăţi şi averi adunăm deseori pentru a ne “lăuda” în faţa vecinilor…. Şi deloc pe motiv că ne fac fericiţi….

Ar spune cineva, păi, cine a spus că motivaţia externă nu e un lucru bun? Deseori e singurul care ne mai “mînă” înainte… intr-o existenţă în care nu ne auzim glasul interior, în care, deseori, nu avem alte modele decît cele “preluate” sau “impuse” din afară….. Această motivaţie externă este, foarte des, singurul lucru care ne mai ajută să ne mişcăm înainte…. Aveţi PERFECTĂ dreptate dragii mei… Ceea ce e îngrijorător însă (de fapt, puţin spus îngrijorător!) este faptul că întreaga civilizaţie şi cultură în care trăim şi evoluăm este din ce în ce mai mult centrată în “exterior”….. în a demonstra ceva, în a arăta ceva cuiva, în a ne afirma pe plan social…. Tot mai mare este decalajul între ceea ce suntem de ochii lumii, pentru alţii şi ceea ce suntem de de fapt…. Păstrăm tot ce e mai bun pentru “serviciu”, “carieră” prieteni, ……… lume…………..

Şi unde oare, în lumea asta zbuciumată şi plină de frustrări şi vieţi grăbite şi semicomştientizate putem să ne exprimăm liber frustările şi durerile, unde putem să ne…….. “relaxam” în sfîrşit???? Unde ne permitem, deopotrivă femei şi bărbaţi să fim supăraţi, neatenţi, surzi la cei de lîngă noi, muţi, atunci cînd se aşteaptă de la noi o vorbă bună, o mîngîiere, o privire cu grijă????? Exact!!! ACASĂ……… Adică tocmai acolo unde sunt cei mai dragi şi scumpi sufletului nostru, cei mai importanţi oameni, cele mai intense şi vitale trăiri, cele mai scumpe şi… vitale experienţe………….

Nu trebuie să scriu niciun cuvînt despre rezultate sau consecinţe….. Le cunoaşteţi……. Vorbe nerostite, suflete nemîngîiate, experienţe refuzate….. iubiri care există dar nu se manifestă şi deci sunt ca păsările fără aripi………. Iar cele trăite sunt deseori doar jumătate din ce ar fi putut fi………. Şi viaţa e doar una…. Sau cel puţim Geniul Divin în atotcuprinzătoarea Lui Înţelepciune , ne face să credem că e singura….. spre binele nostru……..

Ei, gata, după cum v-am promis, revenim la femei….

Dacă ne gîndim un pic, dragelor, probabil veţi fi de acord că are dreptate femeia asta musulmană în acea remarcă…. Doar o viaţă trăită din plin înseamnă una în care nevoile noastre sînt satisfăcute, iar visele noastre devin realitate. Şi vorbind de viaţa de cuplu, cine este responsabil de ea? Cît din împlinirea noastră reprezintă reuşita pe plan afectiv şi de cuplu? Foarte mult, bănuiesc…. Suntem însă orientaţi cu toţii, inclusiv femeile, de cele mai multe ori în afară, ne preocupă cum arătăm, ce o să zică lumea, ne îngrijim de cum ne manifestăm la momentul cînd ieşim din casă…… acasă însă suntem relaxate………. Şi de fapt, avem şi noi dreptul……… evident…..

Însă tot priorităţile ar trebui să fie cele mai importante. De ce să lăsăm altora să se bucure de cele mai mari comori ale sufletului nostru? De ce să oferim atata înţelegere, căldură şi să manifestăm atîta diplomaţie la serviciu şi să fim prea “obosite” pentru a o mai face şi acasă, cînd soţii şi copii noştri sunt cei care le aşteaptă şi le merită cel mai mult? Ba tocmai familiilor noastre dorim cel mai mult să le şi oferim toate astea. De ce atunci?

N-am zis în niciun caz că trebuie să neglijăm viaţa socială, prietenii sau munca. Dimpotrivă. Să o abordăm din perspectiva necesităţilor noastre reale. Dinăuntru în afară….

Uneori mă gîndesc, nu e nimeni pe lumea asta care să ne cunoască pe noi înşine mai bine decît chiar… noi înşine. Cine deci decît noi este capabil să “citească” în interior şi să pună correct accentele??

Ultima întrebare se adresează în egală măsură ambelor sexe, puternice şi frumoase deopotrivă.

Ştiu, să fim orientaţi în interior, să fim corecţi cu noi înşine nu mai e la modă…….. daca a fost la modă vreodata…….

Dar, am o propunere: ce-ar fi s-o întroducem?? Moda de a fi cei mai buni din ce putem fi…. Peste tot, în primul rind acolu unde suntem şi vrem să fim cei mai adevăraţi…….. Ce ziceţi, putem??? Dar mai vrem oare???

Moldova, eşti unică în lume!!! Sau încă o dată despre Limba Română

2011-08-31T01:02:00.000-07:00

Un subiect în vogă în Republica Moldova, în special la finele lunii august, dar nu numai. Limba Română. Mai e la modă s-o numim „problemă controversată”...

Ei bine, dragilor, pentru mine nu e deloc o problemă, deşi mulţi o consideră astfel. Şi cu atît mai mult nu văd în această chestiune, practic, nimic ce s-ar putea califica drept controversat. Şi explic de ce.

Limba de stat al Republicii Moldova (sunt nevoită să folosesc această sintagmă „limbă de stat”, deşi noi, în ţara noastră, prin nesfîrşitele discursuri şi dezbateri populiste, am transfdormat-o deja în ceva total, sau aproape total nerelevant şi ambiguu) limba, pe care prefer să o numesc, în această ordine de idei, limba naţională a moldovenilor, este română. Punct. Orice argumente, discursuri, monografii, dicţionare ... (da-da, ştiu că aţi surîs acum la gîndul la faimoasa lucrare „monunentală” a dlui Vasile Stati – „Dicţionar Moldovenesc-Românesc”), apropo, consider că această răsunătoare scriere, în cazul în care în structura ei s-ar „injecta” puţină, sau poate mai multă, consecvenţă, ar face cinste oricărei colecţii de dicţionare de arhaisme de pe ambele maluri ale Prutului şi/sau ar fi pur şi simplu de nepreţuit pentru cercetătorii în domeniul dialectologiei, etnografiei şi istoriei limbii române. Plasată însă pe raftul diţionare bilingve, această carte, alături alte orice argumente în sprijinul moldovenismului, la prima confruntare cu realitatea, pierde orice temei, trezeşte reacţia amintită mai devreme, surâsul şi, probabil, îngrijorarea sociologilor J Mai mult chiar, orice argumente şi discursuri de acest gen, în final nu fac decît să confirme, să sprijine ipoteza pe care au fost create s-o combată (soarta nenorocită, haioasă şi paradoxală ale oricăror dovezi neconcludente şi unilaterale) Ştiţi aceste lucruri şi fără să vă spun eu. Însă dat fiind ca de sărbători mai e „primit” să ne aducem aminte şi de sărbătorit... eu am zis să ne privim în oglindă dragi compatrioţi (acolo unde ne ţinem oglinzile alea oneste şi vorbitoare ale conştiinţei) şi să ne amintim de situaţia pe care o avem.

Dacă facem acest execiţiu, constatăm că există o problemă cu adevă rat gravă, care trece chiar dincolo de faptul că, fiind română în gura tuturor vorbitorilor ei, în instituţii şi în toate sferele vieţii, limba noastră e trecută în Constituţie drept „moldovenească”. Problema, zic, trece mult dincolo de aceste controverse naţional-logice şi ideologico-propagandistice. Şi anume asta am în vedere cînd spun „Moldova, eşti unică în lume...” Ţărişoara noastră scumpă, dragi compatrioţi, este singura din lume în care limba..- ATENŢIE!... DE STAT, cum am zis adineauri, limba tuturor sferelor vieţii societăţii, are nevoie de protecţie!!! Faptul că e DE STAT nu o protejează suficient, dacă mă înţelegeţi şi puteţi concepe aşa ceva...

Da-da, şi noi, cei care trăim cu EA şi în EA (în sensul mediului lingvistic) ştim cel mai bine că aşa este. Deşi e de STAT, are nevoie de protecţie, grijă şi respect.

Încă un paradox al ţării, ar zice cineva. Nu, consider eu, eu un pericol, e o dramă pe care le creăm şi adîncim noi înşine, moldoveni, ai căror limbă maternă este româna. Şi vă rog să nu ajungem din nou la eterna şi deja răsuflata idee a pericolului limbii ruse. Acesta nu există. Că doar nu ne omorâm toţi vecinii cînd ne cumpărăm un automobil nou, de frică să nu rămânem fără preţioasa achiziţie într-o zi (sau noapte).

Nu limba rusă sau oricare alta, reprezintă cel mai mare pericol pentru limba noastră cea română din Republica Moldova ci câteva realităţi create şi menţinute chiar de noi. Nepăsarea noastră faţă de feelul cum ne exprimăm, calchierea nesfîrşită din alte limbi... ca apoi, ăntr-o română stâlcită şi nesigură, tot noi să ne plâmgem!!!

Ştiu că ştiţi: faimoasa flexibilitate a moldoveanului, datorită căreia acesta, în clipa când aude „я непонимаю” („nu înţeleg”) trece imediat la rusă... complexele noastre, care trăiesc în noi din moşi strămoşi ce încep să se manifeste imediat ce intrăm în discuţie cu un vorbitor de rusă, engleză, chineză sau chiar, atenţie (!) română... de peste Prut. Aceste complexe trăiesc o viaţă de vis în noi şi cu noi şi nu ne lasă pe noi să visăm şi să trăim cu adevărat...

Evident, tu, care citeşti acum aceste rânduri, eşti mîndru de faptul că vorbeşti româneşte. Însă, iubite concetăţean, dacă ar fi într-adevăr aşa, nu am auzi de la vorbitorii de rusă „Da, româna e frumoasă, aş vrea să o învăţ şi eu, însă nu pe cea din România, nu din Moldova”. Nu ştiu ce simţiţi voi cînd vi se spune aşa ceva, eu una simt un nod în gît şi o durere surdă undeva între inimă şi stomac... Şi noi nu facem decât să ne „supărăm foc” pentru că nu înţeleg şi pace că e aceeaşi limbă! Cum să înţeleagă dacă tu, ca vorbitor şi purtător nu o tratezi ca atare? Dacă noi înşine nu o respectăm şi nu o promovăm???

Dacă în vitrinele magazinelor, pe ecranele TV şi în transportul public vedem greşeli copiate, parcă, din caietul elevilor de clasa I (cei de a a II-a ştiu deja la sigur să utilizeze corect cratima). Nu ştiu cum vă simţiţi voi, scumpi conaţionali, sărbătorind astăzi Limba Noastră cea Română, eu însă, amintindu-mi de fragmentul din lucrarea la limba română a unui candidat la BAC din acest an, care, având sarcina să formuleze un enunţ cu SUBSTANTIVUL „ZI”, a scris „Marie, zi, m-ai înşelat vreodată?”.... mă gîndesc la viitor... sau mai degraba la lipsa acestuia, fie-mi iertate pesimismul şi melancolia în zi de Sărbătoare Naţională...

Cred că e timpul, dragilor, să ne dăm seama în sfârşit că nu ne mai aude nimeni şi nu ne mai ia în serios nici câtuşi de puţin când strigăm despre limbă şi patriotism, folosind cuvinte mari. Nu ceea ce spunem vorbeşte, dar felul cum scriem, vorbim, gîndim zi de zi. Să înţelegem în sfârşit că ceea ce spuneem sau scriem CHIAR NE REPREZINTĂ, că nu există dezvoltare fără respect de sine, iar iubirea şi intenţia nu au prea multă valoare fără încredere şi acţine consecventă. La Mulţi Ani, moldoveni!!!

SETE DE AROME.... soapte catre mine......

2011-05-27T15:26:00.000-07:00

Cate lurcuri se pot construi din aroma de floare…..??? da, exact asa, nu a unei flori… ci de floare… pt ca pare ca nu-I apartine florii, ci este create DIN ea…

Deci, cate lucruri se pot creea? Din arome…. de lacramioara de exemplu?? Simti ca te patrunde si se construieste un basm intreg …. O epopee intreaga… un film intreg…. In care tu, cel care traiesti apropierea de aroma, poti sa nu fii nici regizorul, nici actor… nici macar spectator… pe deplin…. Interesant cuvant “deplin”…. Poate exista deplin???? Cred ca pentru oameni poate exista doar PLIN… si simti ca e plin doar atunci cand déjà poti sa DAI ceva in afara, DIN tine… . Pana atunci nu…J

E realitate ceea ce simtim doar partial…??. Simtim ceva total vreodata???......... Omul e o creatura norocoasa…. Chiar si dominat de deznadejde, sleit de puteri, coplesit de viata, nu uita un lucru… sentimental propriei unicitati…… complexitatea finite proprii….

http://www.youtube.com/watch?v=31hcLqS9noY&feature=related

Lăsaţi-le loc de manevră!

2011-02-13T13:52:00.000-08:00

Unde sunt barbatii adevarati????

Unde sunt faptele lor adevarate????

Unde este romantismul?????

Candva da, au fost…… acum de mult nu mai sunt…… s-au prapadit cu totii….. au fost exterminati….. “genetic”……….

Sunt lucruri pe care tot mai des le aud de la femei…… si, ce e curios, de la femei de toate varstele, începând cu eleve de 14-16 ani şi până la doamne in jurul vârstei de 60…… Şi ceea ce e mai rău, cred, e că începem să repertăm acest dicton fatalist, absurd, deprimant, incomod, neproductiv….. continuaţi şirul singuri…. Începem să-l repetăm, zic, din generaţie în generaţie….. şi ne creem vieţile după o paradigmă fatalistă şi incomodă. Şi culmea e că le vrem bune, aceste vieţi……….

Şi uite-aşa gândindu-mă la toate astea, la femei neîmplinite, la barbati frustraţi la relatii distruse încă din zigot…. La foarte multe lucruri pe care nu reuşim nici să ni le dorim….. sunt prea departe de ceea ce considerăm posibil….. în zilele noastre…… si e mare păcat. Idee nu avem ce e posibil… E posibil chiar şi ceea ce e absolut imposibil…..

Dar să o luăm pe rând.

Deci, rămăsesem la situaţia femeii. Eu aş numi-o azi “Femina universalis”, prin analogie cu Omul Renasterii. Femeia de astăzi e cea care vrea totul, înţelege totul, vede totul, ascultă totul, crede foarte multe. Vrea să le reuşească pe toate… Şi pe toate în ACELAŞI TIMP.

Dacă am fi să definim printr-un cuvânt viaţa femeii de azi, acesta, zic eu, ar fi cuvântul AMBIŢIE…. Ne ambitionăm…. Sa fim fete de pe copertele revistelor, care, în acelaşi timp au cariere strălucite, familii frumoase si o vieţi spiritual împlinite…..

Femeia de astăzi e cea care vrea totul, înţelege totul, vede totul, ascultă totul, crede foarte multe. Vrea să le reuşească pe toate… Şi pe toate în ACELAŞI TIMP. Pe sine însăşi se ASCULTĂ şi se CREDE cel mai puţin. Nu uitaţi idea asta, revenim imediat.

Nu fetelor, nu vă grăbiti sa va supărati… sau să închideţi pagina….. nu critic câtusi de putin MULTIASPECTUALITATEA din ziua de astăzi. O admir. O susţin. O promovez. Mai mult. Închideţi uşa şi veniţi mai aproape să nu ne audă nimeni…. TIND spre ea….. ca orice femeie normală.

Staţi, stimaţi domni. Nu e un articol despre femei. E momentul să vă spun şi vouă, nu vă grăbiti să închideţi. Cred că dacă e să spun cuiva despre ce e acest articol, aş spune că e tocmai despre bărbaţi.

Or, anume gândul la situaţia bărbaţilor m-a făcut să-mi împărtăşesc aceste gânduri…..

Cum trăiesc bărbaţii astăzi…… Când nu se mai poartă nici zale de câteva zeci de kilograme, nici lemne din pădure nu mai e nevoie să aduci… nici măcar robinetele nu mai trebuie să le repari singur…. Există servicii specializate. La război si la vânătoare nu mai trebuie să mergi. Casă cu mâna ta nu mai e nevoie să-ţi faci. Şi femeile astea….. vai de mine(!). Câştigă bani şi se afirmă în plan social la acelaşi nivel cu bărbatii. Ba, uneori, chiar şi mai şi!!!! Of………… Cât de greu trebuie să fie asăzi pentru un bărbat să se arate BĂRBAT………….. Îi înţeleg perfect.

Şi apoi, hai să ne gândim fetelor, ce vrem noi de la bărbaţi? Astăzi, când foarte multe pot să-şi asigure o viaţă demnă singure.

O obsesie adevărtată a timpurilor noastre în viaţa femeii este tendinţa spre control. Încercăm să controlăm TOTUL finanţele, concediile, gândurile, dorinţele, dar şi trăirile şi sentimentele??? Încercăm să controlăm şi …. bărbaţii.

Nu asta vrem de la ei? Să se lase controlaţi? Într-o lume nouă unde rolurile sociale s-au schimbat, unde familia ca set de relaţii şi ca instituţie socială a suferit metamorfoze majore, evident că şi statutul fiecăruia dintre noi se schimbă. Se schimbă imaginea, aşteptările, cerinţele. Apropo de cerinţe. Întorcându-ne la idea “abandonată” mai sus. Nu-I aşa că le cerem bărbaţilor înţelegere, supunere, flexibilitate, atenţie, rafinament, grijă şi mai câte……………))Dar totodată forţă, siguranţă, personalitate, capacitate fermă de luare a deciziilor.

Dar Cand şi CUM s-o facă el dacă EA trăieşte cu pretenţia controlului total?? Dacă femeia are, deseori, o imagine foarte “clara” despre felul CUM, CÂND şi CE trebuie să facă un bărbat?? (Îmi vine şi mie să rîd de ce scriu) J Da ea ştie, că doar a văzut atîtea filme, a citit atîtea cărţi, a auzit (şi urmat) atîtea sfaturi….. .

Noi femeile ne dorim ca bărbatul să “corespundă” CU STRICTEŢE idealului, aşteptărilor noastre… şi asta e explicabil. Vrem să ne respecte ambiţiile profesionale, dorinţele, să ne ofere libertatea de decizie…. Să ne permită, cum spuneam, să deţinem mult doritul “CONTROL” …………

Dar totodată multe dintre noi (de fapt practice toate, unele doar au refuzat să ştie astaJ) ne dorim ca în viaţa noastră să existe elemental spontanietăţii, deciziei cu adevărat “bărbăteşti”, siguranţei……

Multe dintre noi, haideţi fiţi sincere fetelor, vor să fie… CUCERITE în sensul acela “arhaic” şi…. demodat al cuvîntului…. Şi asta e firesc, natural, frumos…. Şi, vă şoptesc la ureche, dragi bărbaţi, FUNCŢIONEAZĂ. Şi cum pentru numele lui Dumnezeu să o facă bărbaţii dacă femeia, deseori îi taie elanul chiar din start, preia total controlul, încearcă să le facă singură pe toate….. La ce te poţi aştepta de la EL atunci. Să vă spun eu unul dintre scenarii. E dezorientat. Nu întotdeauna ştie cum să se poarte…. E ca un erou căruia nu I s-a oferit ocazia să săvârşească fapte eroice… ca un conducător de oşti căruia I se cere să lupte pentru cetatea care i-a fost déjà cedată. Şi doar ne întrebăm de ce nu vor să lupte pentru NOI. Uneori pentru că vrem prea mult să fim cucerite…. Alteori pentru că vrem să ne cucerească DOAR într-un anumit fel… J

Da, încă ceva, noi femeile vrem EROI lîngă noi, dar cu aceşti eroi, (o spun din ce am auzit şi am văzut în multe cupluri) ne comportăm dispreţuindu-i în adîncul sufletului, necrezînd pînă la capăt în capacităţile lor… şi în norocul nostru…. Or, să ne aducem aminte cum tratau femeile bărbaţii în trecut. Dincolo de toate stereotipurile timpului, de complexe… etc… îi tratau cu ÎNCREDERE. Or, încrederea e un lucru RAR azi. Ciudat, suntem total neîncrezători… şi atît de creduli…..

Problema femeii moderne e ca nu lasa loc imaginatiei, misterului.... nu lasa barbatul sa caute cai... sa se dezvolte.....

iar pe de alta parte anume asta asteapta de la el........

Aşadar, scumpele mele, lăsati-le loc de manevră, dati le voie să se manifeste….. lăsati-I să se “dezmeticească” referitor la ce vor…. Iar între timp mai priviţi în interiorul vostru…. Să vedeţi ce contează… ce vă doriţi…. Dincolo de modă, de revistă şi de …. Ce “e normal”…..

Şi voi dragi bărbaţi, băieţi deştepţi şi adevăraţi luptători încercaţi să priviţi femeile dincolo de prima aparenţă… dincolo de pretenţiile seci… doncolo de reticenţa şi setea de control afişată—e doar un mod de a se adapta timpului… de a încerca să lupte pentru visele ei.

Nu uitaţi, cînd vorbeşti cu o femeie, e deseori mult mai important ceea despre ce tace, decît ce spune….

Să lăsăm mai mult loc firescului… să ne ascultăm, să ne apreciem, să ne auzim reciproc mai mult…..

Şi poate vom ajunge să vedem bărbaţi alergînd după flori mai des…. Şi nu doar de 3 ori pe an, de ziua EI, de 14 februarie şi 8 martie.... si făcînd atîta caz de aceste … OCAZII… de parcă face eforturi de-a dreptul supranaturale….

Să vedem tot mai multe femei cu admiraţie în ochi cînd vorbesc despre bărbaţii lor…. Cu fericirea scrisă pe chip…..

Cît mai puţini bărbaţi pentru care fericirea de cuplu e un subiect de banc neinspirat………

Fericirea e un lucru asumat… posibil… care se crează cu propriile mâini, se ţese din propriile vise, se trăieşte, se savurează zi de zi…. Bucuraţi-vă din plin!

Descoperiri momentane de nepretuit sau stropi de aer mangaietor

2010-09-21T23:35:00.000-07:00

Ceea ce am vazut pe geam azi dis-de dimineatsa nu mi-a inspirat prea mult entuziasm.... O zi de toamna.... ecoul ultimului cuvant repede s-a topit in celelalte ganduri, in preocuparile zilei... si s-a ascuns... s-a aciuat tacut intr-un colt....
Iubesc toamna..... In general. In toate ipostazele... Iar mai ales zilele calde si insorite.... poate nu chiar atat de calde, insa care ne mai daruiesc lumina mangaietore a soarelui bland si tacut parca.... zilele cand zapuseala verii e practic uitata, iar de frigul iernii nici pomina. Aerul e inca dziafan... insa deja nu e atat de inmiresmat....pur, adevarat parca....

Si-ti da o senzatie inegalabila de relaxare activa, mobilizatoare... Si mireasma aia usurica de fum.... Va amintiti? Nici nu stiu daca vine din copilarie, din zilele scolare de septembrie cald.... sau de undeva de mai inante..... poate ca este cu noi mereu... Insa nu intotdeauna o putem simti si savura.... Normal... avem o singura gandire si o singura ATENTIE...:)) si atatea treburi de facut..... :)
Da, ziceam, din prima n am simtit.......Insa iesind in bataia razelor tacute si mangaietoare..... am simtit ca energia vitala e calma....... Dupa creatie si in creatie exista un calm primar.... care nu neaga viatsa si valvataia... ci o completeaza, o incununeaza......

Nu stiu ce aveti de gand sa faceti voi, dar eu ies cat pot de repede la bai solare de toamna..... Zice ca sunt bune pentru sanatate..... si mi a soptit cineva ca sunt utile si sefilor!

Relaţia esenţială

2010-09-02T00:26:00.000-07:00

Cu cine trebuie să construieşti şi să menţii relaţii?

Cu cine îţi doreşti de fapt:)

Mai mult: CUM, UMDE, CÂND şi din ce motive îţi doreşti:) Atâta timp cât e sanătos pt tine şi legal, evident........

Frumoasă perspectivă, nu-i aşa??? Libertate şi autodeterminare totala..........))) Minunat!

Însă există o relaţie pe care trebuie să o construieşti volens nolens, adică indiferent dacă vrei sau nu, dacă ai chef sau nu, dacă-ţi place sau nu...)))

Pentru că este relaţia cu cel de care nu te vei putea despărţi până la moarte..... Relaţia cu cel (sau cea) alături de care vei fi nevoit (ă) să trăieşti toată viaţa. E relaţia care îţi va influenţa tot restul vieţii.....

Da care rest ? Toată viaţa.

Da, ai ghicit e relaţia cu tine însuţi..... Cea mai firească, dar şi cel mai greu de construit. Cea mai apropiată.... dar şi cea mai complexă.

De ce? Onclusiv pentru că.... (să nu ne audă nimeni:)) pentru relaţia cu noi înşine nu avem modele propagate de mass-media.... sau cele pe care le avem nu ne prea ajuta.....

Iar cea ce reuşim în acest dens, se vede cel mai bine...... )))

Tu cum te simţi astăzi cu tine???

VA URMA

Drogaţi de cofeină (elegie modernă în stil clasic)

2010-08-29T02:24:00.000-07:00

Supă la pachet,

Cafea surogat,

Dragoste pe net,

Orgasm simulat,

Divorţul la modă,

Sâni de silicon

Prostia comodă

Jargonul - de bon ton.

Nevroza - o normă,

Revista - un ghid,
Patriotismul-formă
De nihilism stupid

Politicul – o slujbă
Mariajul-banc prostesc 

Voinţa captivată

De searbăd şi grotesc!

Copilul – sacrificiu

Sau lux de nepermis…..(!)

Vocaţia-un capriciu,

Sau un foc demult stins…

Şi geme departe

O umbră de vis….

Doruri sublime

De neatins….

________

ABSTRACTUL LA CONCRET sau suturi ocazionale de entuziasm:))

2010-07-22T02:54:00.000-07:00

Aţi încercat vreodată să atingeţi efectiv, pe viu să atingeţi (cu degetele şi ochii minţii) sentimentele, stările, dorinţele voastre? Dar trăsăturile de caracter? Bunăoară curajul….. Şi-a VĂZUT sau PIPĂIT cineva vreodată curajul sau melancolia? Eu una acum categoric ştiu că se poate. Şi o dată cu conştiinţa acestui fapt, cu senzaţia clară că până şi timpul e tangibil!... vine liniştea şi entuziasmul în ce priveşte viaţa.

Mereu am ştiut, deşi uneori mai şi uitam, că nu e nimic mai captivant, mai creativ şi mai incitant decât realizarea propriilor idei şi aspiraţii. Or, un om care trăieşte din plin şi crede în visele lui, nu dă nicio şansă indispoziţiei şi depresiei. Unicul lucru ce-l poate opri (pentru un timp relativ scurt, ce-i drept) este oboseala. Să ne dăm deci frumosul şi fericitul răgaz de a mai şi contempla cele realizate! Mai ales de vreme ce chiar şi cele mai vagi şi abstracte lucruri au FORMĂ, nu-i aşa?

FĂRĂ SUPERLATIVE, VĂ ROG!

2010-07-20T07:12:00.000-07:00

V-aţi întrebat vreodată, serios, vreau să zic, ce este dragostea?
Nu, dragii mei, vreau să zic SERIOS……….Să lăsăm la o parte dulcegăriile, giugiulelile, jucăriile de pluş, ciocolata,”ghicelile” de tot felul, LACRIMILE, telenovelele şi nopţile nedormite de emoţii!.... felicitările şi cântecele siropoase…. Şi, mai ales, exagerările de genul: „cel mai mare sentiment”, „cel mai…”, „cea mai…”sau „voi fi cu tine până la ultima clipă, până la ultima suflare”……..
În general detest superlativele…. Exprimă noţiuni prea duplicitare. Prin însuşi exclusivismul lor sunt extrem de relative. Şi deci false.
Iar dacă există CEVA ce i se poate atribui pe drept dragostei, acesta e, dragii mei, adevărul. Or anume acest adevăr despre noi şi despre lume, despre ceea ce am putea fi, pe care-l aflăm iubind şi este esenţa trăirii…complexitatea ei.
În definitiv, a iubi înseamnă a ţine la cineva mai mult decât la tine însuţi. Există, deci, o componentă esenţială de sacrificiu. Sacrificiu NORMAL şi FIRESC prin el însuşi. Probabil unicul sacrificiu cu adevărat necesar şi vital celui care iubeşte. Vital, căci oferă cel puţin un pretext de sens tuturor celorlalte sacrificii.

Lasă lumina să intre...

2010-07-20T05:34:00.000-07:00

Ador dimineţile. Şi asta dincolo de aroma începutului, al renaşterii, al speranţei, asociaţii aduse deja, se pare, chiar la banalitate...Dincolo de clişeele legate de această noţiune. Dimineaţa este o stare... o trăire... o senzaţie de claritate pentru mine.
De aceea, probabil, anume dimineaţa mă gîndesc la multe dintre lucrurile considerate „dificile” şi „abstracte”. Mă duce deseori gîndul la împlinire, la ciaţa trăită cu adevărat şi mă întreb de unde vine sentimentul de frustrare şi de gol, de lipsă de sens?Poate oare el, acest sentiment fi justificat atunci cînd vedem la TV reportaje despre persoane care coboară pe schiuri înălţimile alpine, purtînd proteze? Poate oare acest sentiment primi dreptul de a se aciua în sufletele noastre cînd vedem o femeie care a pierdut vederea din fragedă tinereţe, iar acum, la o vîrstă matură, pictează profesionist, alegînd culorile...intuitiv! şi păstrînd perfect proporţiile?
Toate aceste exemple de vieţi trăite la înălţimea potenţialului nu mă fac decît să-i dau dreptate lui Albert Camus, unul dintre scriitorii mei favoriţi, atunci cînd spune: „Viaţa este suma alegerilor pe care le facem”. Şi alegerea ne aparţine în totalitate. Şi o facem prin atitudine. Iar circumstanţele...ce sunt?Doar decorul vieţii noastre, care şi el „cedează” în faţa unei atitudini corespunzătoare şi a unei determinări neclintite. Şi viaţa o dovedeşte de mii de ori! Viaţa a demonstrat-o prin destinul lui Ray Charles, rămas fără vedere, dar şi fără familie, de la vîrsta de şapte ani. Însă era ferm hotărît să ia circumstamţele drept o provocare şi nu drept o sentinţă. Şi-a văzut, în cele din urmă, visul împlinit, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai omenirii, a cărui creaţie, prin originalitatea ei, a marcat şi continuă să influienţeze întreaga cultură muzicală universală.
Aceste lucruri mă conving că nu este neapărat să ai circumstanţe perfecte pentru a-ţi vedea visul cu ochii...
Şi iată că dimineaţa deschid larg geamul şi las răcoarea înmiresmată să mă învăluie, să alunge orice urmă de indispoziţie, tristeţe sau ezitare. Ce drept aş avea la ele, trăind sub acest cer, de un albastru atît de profund, atît de intens? Şi asta dincolo de cromatică (!) Învăţ mereu să nu-mi permit frustrarea şi lipsa de acţiune. Şi mai învăţ mereu să las lumina să intre...